Referitor la problemele apărute în ultimă săptămână din județele Prahova și Dâmbovița legate de lipsa apei în zonă și care au afectat grav peste o sută de mii de oameni!
De ce Barajul Paltinul situat pe râul Doftana din Bazinul hidrografic Ialomița a rămas fără obiectul muncii?
În luna Iunie a acestui an în urma unor manevre cu instalațiile aferente Barajului Paltinul respectiv în termeni tehnici denumită GF2 (golire de fund 2), s-a rupt/blocat un batardou (dig), din fața vanei GF2, făcând imposibilă manevrarea acestei vane de golire. Vă aducem la cunoștință că instalația mai conține o golire de fund GF1, dar aceasta nu a mai fost manevrată de circa treizeci de ani. Normal, la o instalație de acest nivel, specialiști recomandă să se facă verificări preventive conform graficului de lucru cu personalul din serviciul operativ, săptămânal. Dar cum să efectueze aceste manevre cei care sunt angajați pe pile și relații, ei necunoscand obiectul activității pe care o prestează.
În urma celor întâmplate, conducerea ABA Buzău a luat în calcul, golirea barajului pentru remedierea celor GF1 și GF2 în luna Noiembrie, fără a ține cont de factorul de precipitații din această perioadă. În timpul manevrelor de golire, pe versanții din amonte de baraj, au căzut cantități însemnate de precipitații, care au pus în mișcare mâlul de pe coronamentul barajului, acesta antrenat de cantități însemnate de apă au ajuns în Stația de tratare ESZ Prahova a operatorului de apă. Din motive lesne de înțeles tot mâlul, a ajuns direct în stația operatorului de apă, iar prin înfundarea tuturor filtrelor, a făcut imposibilă furnizarea apei către cetățenii arondați operatorului. Trebuie să știți și operatorul ESZ Prahova are la rândul său o instalație destul de învechită și șubredă!
În concluzie o astfel de operație de golire a unui baraj ar fi trebuit, corect efectuată în lunile Ianuarie – Februarie când coronamentul barajului este înghețat și precipitațiile sunt reduse. În asemenea condiții de avarie, din cauza mîlului, timpul de reacție este la 3 zile de la încetarea precipitațiilor. Până la limpezirea naturală care durează cam trei zile in această situație nu prea ai ce face indiferent câtă bunăvoința ai avea. Singura soluție ar fi daca stația de tratare din avalul Barajului ar avea un set de filtre în cascadă de la o dimensiune de 1 cm a sitei filtrului in scădere până la 1 mm.
Punem spre analiză specialiștilor cu facultatea făcută la Biotera!